| Înregistrarea naşterii se face de către oricare dintre părinţi, pe baza declaraţiei verbale dată în faţa ofiţerului de stare civilă din municipiul, oraşul sau comuna în care s-a produs evenimentul.
Termene pentru declararea naşterii
- 30 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;
- 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;
- 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 30 zile;
- 30 de zile în cazul copilului găsit sau părăsit de mamă în maternitate
|
| Acte necesare pentru declararea naşterii
Când părinţii sunt căsătoriţi
- certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular - tip, care trebuie să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului;
- certificatul de căsătorie al părinţilor copilului;
- actele de identitate, aflate în termen de valabilitate, (buletinul/ cartea de identitate/ cartea provizorie de identitate) privind părinţii
Când părinţii nu sunt căsătoriţi
- certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular - tip, care trebuie să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului;
- certificatul de naştere al mamei şi al tatălui (dacă recunoaşte copilul);
- actul de identitate, aflat în termen de valabilitate, al mamei (buletinul/ carte de identitate/ cartea provizorie de identitate) şi al tatălui (dacă recunoaşte copilul)
Când părinţii sunt cetăţeni străini
- certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular - tip, care trebuie să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului;
- actul de identitate, aflat în termen de valabilitate (carte de identitate/ carte de rezidenţă pentru membrii familiei/ permis de şedere/ certificat de înregistrare a cetăţeanului U.E.) al ambilor părinţi;
- paşaportul părintelui cetăţean străin/ părinţilor cetăţeni străini;
- certificatul de căsătorie al părinţilor copilului (dacă este cazul) eliberat de autorităţile din:
- România,
- străinătate tradus şi legalizat
- declaraţie în faţa ofiţerului de stare civilă , cu ajutorul unui traducător autorizat (în cazul în care cetăţeanul străin nu cunoaşte limba română scris şi vorbit) – de recunoaştere a paternităţii şi purtare a numelui – făcută în prezenţa ambilor părinţi (când părinţii copilului, cetăţean/ cetăţeni străini nu sunt căsătoriţi).
|
| Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.
Stabilirea prenumelui
- Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere făcute de persoana care declară naşterea.
- Prenumele declarat la data înregistrării naşterii nu poate fi format din mai multe de trei cuvinte.
Prenume indecente sau ridicole
- Ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole, părinţii putând opta pentru un nume corespunzător.
Copilul născut în timpul căsătoriei părinţilor
- Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.
- Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor.
- Dacă părinţii nu au nume de familie comun, sau există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului ori prenumele este format din mai mult de trei cuvinte, întocmirea actului de naştere se face pe baza declaraţiei scrise şi semnate de ambii părinţi, din care să rezulte numele de familie şi prenumele copilului.
- În lipsa acordului părinţilor cu privire la numele de familie, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăriei unităţii administrativ-teritoriale care a înregistrat actul de naştere.
- În situaţia prevăzută de mai sus, în actul de naştere întocmit cu ocazia declarării naşterii nu se completează numele de familie al copilului, certificatul de naştere se eliberează numai după înscrierea menţiunii privind stabilirea numelui de familie de către instanţa de tutelă.
Copilul născut în afara căsătoriei
- Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.
- Atunci când tatăl nu l-a recunoscut pe copilul său, acesta va dobândi numele de familie al mamei, respectiv rubrica tată se va bara (--------) .
- Recunoaşterea voluntară a unui copil din afara căsătoriei este un act unilateral de voinţă.
Numele de familie al nou născutului
- În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora.
- Noul nume de familie al copilului se declară de către părinţi, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată naşterea.
Documente necesare pentru recunoaşterea paternităţii şi purtarea numelui - cartea de identitate, tată, mamă (original ) - certificatul de naştere, tată, mamă (original şi fotocopie)- În lipsa acordului părinţilor, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată naşterea.
Situaţia copilului născut din relaţia extraconjugală a mamei căsătorite
- În situaţia în care femeia căsătorită dă naştere unui copil ca urmare a unei relaţii extraconjugale, copilul îl va avea ca tată prezumat, în acte, pe soţul mamei. Dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului se va proceda, potrivit celor de mai jos:
- se obţine certificat de naştere al copilului – având numele comun al părinţilor, tatăl = soţul mamei, respectiv numele mamei din căsătorie;
- este necesară promovarea unei acţiuni în justiţie având ca obiect - tăgada paternităţii;
- pronunţarea unei sentinţe civile de tăgadă a paternităţii,definitivă;
- prezentarea mamei împreună cu tatăl copilului, la Compartimentul de Stare Civilă, de la locul de naştere al copilului, pentru a face declaraţia de recunoaştere a paternităţii şi purtarea numelui copilului (Important - numele de familie al mamei rămâne cel pe care aceasta l-a purtat la momentul naşterii copilului, respectiv numele din căsătorie).
Când părinţii au domicilii diferite în actele de identitate
- părintele care declară naşterea dă o declaraţie cu privire la domiciliul copilului
|